În toamna anului 1187, vestea că Ierusalimul fusese recucerit de Saladin s-a răspândit rapid în Europa. Pentru lumea creștină, pierderea Orașului Sfânt era o lovitură uriașă. Răspunsul nu a întârziat: papa Clement al III-lea a cerut organizarea unei noi cruciade, iar trei dintre cei mai puternici conducători ai vremii au acceptat provocarea.

Așa a început Cruciada a III-a, una dintre cele mai cunoscute campanii ale Evului Mediu și cea care avea să transforme rivalitatea dintre Richard Inimă de Leu și Saladin într-o legendă.

Trei regi pornesc spre Orient. La cruciadă au participat trei mari monarhi ai Europei:

• Frederic I Barbarossa, împăratul Sfântului Imperiu Roman;
• Filip al II-lea August, regele Franței;
• Richard I Inimă de Leu, regele Angliei.

Frederic Barbarossa a fost primul care a pornit la drum, în primăvara anului 1189, conducând cea mai numeroasă dintre armatele cruciate. El a ales ruta terestră, traversând Balcanii și Imperiul Bizantin spre Asia Mică.
Între timp, Richard și Filip au preferat calea maritimă, pregătindu-și flotele pentru călătoria spre Orient.

Moartea neașteptată a lui Barbarossa

Campania împăratului german părea să înceapă sub cele mai bune auspicii. Armata sa a obținut mai multe victorii împotriva selgiucizilor și a ocupat orașul Iconium (Konya). Totul s-a schimbat însă la 10 iunie 1190.

În timp ce traversa râul Saleph (astăzi Göksu, în sudul Turciei), Frederic Barbarossa s-a înecat. Moartea sa a avut un efect devastator asupra armatei germane. O mare parte dintre cruciați s-au întors acasă, iar numai un contingent redus și-a continuat drumul spre Țara Sfântă.

Dispariția celui mai experimentat conducător al expediției a schimbat echilibrul întregii cruciade.

Richard cucerește Ciprul

În drumul spre Orient, flota engleză a fost surprinsă de o furtună care a împrăștiat navele în estul Mediteranei.
Conflictul cu conducătorul bizantin al insulei Cipru, Isaac Comnenul, l-a determinat pe Richard să invadeze insula în 1191.
Victoria a fost rapidă, iar Ciprul a devenit una dintre cele mai importante baze ale cruciaților în estul Mediteranei. La scurt timp, Richard a vândut insula lui Guy de Lusignan, fostul rege al Ierusalimului, punând bazele viitorului Regat al Ciprului.

Victoria de la Acra

În vara anului 1191, armatele engleză și franceză au ajuns în fața orașului-port Acra, aflat sub asediu de aproape doi ani.
Sosirea celor doi regi a înclinat balanța, iar orașul s-a predat în iulie 1191.

La puțin timp după victorie, Filip al II-lea s-a întors în Franța din motive politice și de sănătate, lăsându-l pe Richard să conducă aproape singur campania împotriva lui Saladin.

Richard și Saladin

Deși au devenit cei mai celebri adversari ai Evului Mediu, Richard Inimă de Leu și Saladin nu s-au întâlnit niciodată față în față.
Au purtat însă numeroase lupte indirecte și au negociat prin intermediari.

Una dintre cele mai importante confruntări a avut loc la Arsuf, pe 7 septembrie 1191, unde Richard a obținut o victorie importantă asupra armatei lui Saladin. Victoria le-a permis cruciaților să recucerească o parte din litoralul Palestinei.

Cu toate acestea, Ierusalimul a rămas imposibil de cucerit. Richard a înțeles că, chiar dacă ar ocupa orașul, nu ar avea suficiente trupe pentru a-l apăra în fața unei noi ofensive musulmane.

Tratatul care a încheiat cruciada

După trei ani de campanie, niciuna dintre tabere nu reușise să obțină victoria decisivă.
În septembrie 1192, Richard și Saladin au încheiat Tratatul de la Ramla.
Prin acest acord, Ierusalimul rămânea sub stăpânirea musulmană, însă pelerinii creștini primeau dreptul de a vizita în siguranță Locurile Sfinte. Totodată, cruciații păstrau controlul asupra unei fâșii de teritoriu de-a lungul coastei Mediteranei, între Tyr și Jaffa.
Deși obiectivul principal – recucerirea Ierusalimului – nu fusese atins, statele cruciate au reușit să supraviețuiască încă aproape un secol.

O cruciadă rămasă în legendă

Cruciada a III-a este considerată una dintre cele mai spectaculoase expediții medievale. Nu atât prin rezultatele sale, cât prin personalitățile care au dominat-o.
Richard Inimă de Leu și Saladin au devenit simboluri ale curajului militar și ale respectului dintre adversari, iar confruntarea lor continuă să fascineze istorici și pasionați ai Evului Mediu până în prezent.