În 1919, comunitatea samariteană ajunsese într-un punct critic. La 1 martie, registrul comunității consemna doar 140 de persoane: 80 de bărbați și 60 de femei. Datele provin chiar din evidențele interne ale comunității, păstrate și actualizate de-a lungul generațiilor.

A urmat însă o revenire demografică neobișnuită. În 1967 mai erau aproximativ 150 de samariteni, dar în următoarele decenii populația a început să crească rapid: 745 în 2011, 751 în 2012 și 756 în 2013. În acel moment, 357 locuiau la Kiryat Luza, pe Muntele Garizim, iar 399 în Holon, în apropiere de Tel Aviv.

Creșterea nu a fost întâmplătoare. Samaritenii formează o comunitate foarte mică și tradiționalistă, cu registre genealogice detaliate și o istorie îndelungată de căsătorii în interiorul grupului. Cercetările genetice au confirmat cât de izolată este populația: un studiu publicat în Human Mutation descria comunitatea drept una mică și puternic endogamă, cu genealogii urmărite pe 13–15 generații.

Tocmai dimensiunea redusă a comunității a devenit însă o problemă serioasă pentru viitorul ei. După decenii în care numărul samaritenilor a rămas extrem de mic, comunitatea a început să accepte mai multe căsătorii cu femei din afara grupului, cu condiția convertirii lor la samaritanism. Această schimbare a contribuit la creșterea numărului de membri și la evitarea unei crize demografice și genetice și mai severe.

Există și un detaliu interesant: astăzi nu există un recensământ național care să-i numere separat pe toți samaritenii, astfel încât cifrele recente provin în principal din evidențele comunității și din surse specializate. În 2024–2026, mai multe surse îi plasează la aproximativ 900 de persoane.

Dar poate cea mai importantă cifră rămâne cea din 1919. De la 140 de oameni la aproximativ 900 într-un secol, povestea samaritenilor nu este doar una despre supraviețuire. Este și un exemplu rar de redresare demografică a unei comunități care părea condamnată să dispară.

Astăzi, samaritenii continuă să trăiască în jurul celor două centre principale – Kiryat Luza și Holon – păstrându-și religia, tradițiile și identitatea proprie. O comunitate minusculă, dar încă vie.