Despre unii dintre oamenii care au murit în Primul Război Mondial au rămas în arhive dosare întregi, fotografii, scrisori și mărturii. Despre alții, documentele păstrează doar câteva informații. Profiriu Nicolae face parte din această a doua categorie.

Știm că era ziarist, știm că era unicul fiu al unei mame văduve și știm că, în această situație, beneficia de scutire de la serviciul militar. Știm, de asemenea, că s-a înrolat voluntar în Regimentul 86 Infanterie și că a murit în august 1917, în timpul Bătăliei de la Oituz. Aceste informații sunt consemnate de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, instituție aflată în subordinea Ministerului Apărării Naționale.

Dincolo de aceste date, însă, biografia lui devine mult mai greu de reconstruit.

Un voluntar despre care documentele spun puțin

Informația referitoare la scutirea sa este una dintre cele mai interesante date păstrate despre Profiriu Nicolae, însă trebuie înțeleasă în limitele documentului.

ONCE nu spune că Profiriu Nicolae a refuzat o ordin de mobilizare, că a făcut o declarație publică sau că a plecat pe front împotriva unei obligații legale. Spune că, fiind unicul fiu al unei mame văduve și beneficiind de scutire de serviciul militar, el a fost înrolat ca voluntar în Regimentul 86 Infanterie.

Această diferență este importantă. Putem afirma că s-a oferit voluntar, dar nu putem spune, fără alte documente, care au fost motivele sale personale.

Nu știm dacă a lăsat în urmă scrisori, dacă a explicat familiei decizia sau dacă a publicat înainte de plecare vreun text despre război. Nu am găsit în sursele accesibile consultate acum asemenea mărturii și, prin urmare, ele nu ar trebui reconstruite prin imaginație.

Pentru un articol istoric, această prudență contează. Uneori, ceea ce nu știm este la fel de important ca ceea ce știm.

România după campania din 1916

Profiriu Nicolae s-a înrolat într-un moment în care România trecea printr-o perioadă extrem de dificilă a Primului Război Mondial.

Campania din 1916 se încheiase cu ocuparea Bucureștiului și a unei mari părți din teritoriul României de către Puterile Centrale. Regele, guvernul și o parte importantă a administrației se retrăseseră la Iași, iar armata română se reorganiza în Moldova.

În prima jumătate a anului 1917, trupele române au fost reorganizate și instruite, inclusiv cu sprijinul Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot. Vara avea să aducă însă noi lupte de amploare, iar armata română urma să apere ceea ce mai rămăsese din teritoriul neocupat al țării.

În acest context au avut loc marile confruntări de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Regimentul 86 Infanterie și frontul de la Oituz

Sursa ONCE îl leagă pe Profiriu Nicolae de Regimentul 86 Infanterie, însă informația disponibilă despre el nu oferă detalii despre compania sau plutonul în care a fost încadrat și nici despre funcția pe care a avut-o în cadrul unității.

Putem însă înțelege cadrul militar în care a ajuns.

În august 1917, zona Oituzului era una dintre cele mai importante direcții ale frontului din Moldova. Trupele Puterilor Centrale încercau să înainteze prin sectorul montan și să ajungă spre Valea Trotușului, în timp ce armata română urmărea să împiedice străpungerea frontului.

Luptele s-au desfășurat într-un teren dificil, în care pozițiile de pe înălțimi și trecătorile aveau o importanță deosebită. Cireșoaia și Coșna au devenit puncte centrale ale confruntărilor, iar atacurile și contraatacurile au continuat timp de mai multe zile.

Pentru soldații aflați în primele linii, războiul nu însemna însă hărți și planuri strategice. Însemna tranșee, foc de artilerie, atacuri de infanterie și pierderi.

ONCE precizează în cazul lui Profiriu Nicolae că acesta a murit „în primele tranșee de trăgători”, în timpul Bătăliei de la Oituz.

Ce înseamnă, de fapt, „a murit la Oituz”

Formula poate părea simplă, dar trebuie privită în context.

Bătălia de la Oituz nu a fost o singură confruntare desfășurată într-o zi, într-un singur loc. A fost o succesiune de lupte pentru poziții din zona montană, în cadrul ofensivei Puterilor Centrale și al rezistenței armatei române.

De aceea, atunci când documentele spun că Profiriu Nicolae a murit în august 1917, la Oituz, nu avem suficiente informații pentru a stabili exact ziua, poziția precisă sau împrejurarea în care a fost ucis.

Știm doar că moartea lui s-a produs în timpul acestei bătălii și că ONCE îl plasează în primele tranșee de trăgători.

Această diferență dintre o informație certă și o presupunere este esențială atunci când reconstruim biografia unui om despre care au rămas puține documente.

De ce este importantă informația despre mama sa

Dintre toate datele păstrate, mențiunea că Profiriu Nicolae era unicul fiu al unei mame văduve este probabil cea care atrage cel mai mult atenția astăzi.

Totuși, nici aici nu ar trebui să mergem mai departe decât ne permit documentele.

Nu știm ce vârstă avea mama sa, unde locuia, dacă depindea financiar de el, dacă a încercat să îl convingă să nu plece sau ce a făcut după moartea lui. Toate aceste elemente ar putea părea firești într-o poveste despre un soldat plecat la război, dar fără documente nu pot fi prezentate drept realități istorice.

Putem spune doar că situația familială este menționată explicit de ONCE în legătură cu scutirea sa de serviciul militar.

Tocmai această precizie face povestea mai interesantă: nu este nevoie să îi atribuim lui Profiriu Nicolae cuvinte sau gânduri pe care nu le cunoaștem pentru ca alegerea de a se înrola voluntar să fie relevantă.

Un nume care a rămas în documentele războiului

Profiriu Nicolae nu este unul dintre personajele cunoscute ale campaniei din 1917. Nu avem, cel puțin în sursele identificate aici, o biografie amplă, memorii sau o colecție de scrisori care să ne permită să îi reconstruim viața.

Avem însă câteva date clare.

Era ziarist. Era unicul fiu al unei mame văduve. Beneficia de scutire de la serviciul militar. S-a înrolat voluntar în Regimentul 86 Infanterie. A ajuns pe frontul din Moldova și a murit în august 1917, în Bătălia de la Oituz, în primele tranșee de trăgători.

Atât putem afirma cu siguranță pe baza sursei instituționale identificate. Restul rămâne, deocamdată, în zona întrebărilor.

Și poate că tocmai aici se află valoarea unei astfel de povești. Istoria nu este alcătuită numai din personalități pentru care avem biografii complete și arhive bogate. Uneori, un om poate reapărea în memoria publică printr-o mână de informații păstrate într-un document oficial.

Profiriu Nicolae este unul dintre acești oameni. Numele lui apare astăzi în evidențele dedicate celor care au murit în timpul războiului, iar povestea sa poate fi spusă fără să fie transformată într-o legendă: un ziarist, unicul fiu al unei mame văduve, un om scutit de serviciul militar care s-a înrolat voluntar și care și-a pierdut viața în luptele de la Oituz, în vara anului 1917.

Vezi și: Oficiul Național pentru Cultul Eroilor – Ministerul Apărării Naționale, „Pastila de istorie”; documente și materiale istorice referitoare la campania din Moldova și luptele de la Oituz.