Când spunem „bătălia de la Oituz”, avem tendința să ne gândim la o singură confruntare. În realitate, în timpul Primului Război Mondial, zona Oituzului a fost scena a trei mari bătălii, desfășurate între 1916 și 1917.

Au fost momente diferite ale aceluiași război, dar cu un obiectiv strategic care a rămas esențial: controlul trecătorilor din Carpați și al drumului spre Moldova.

Prima și a doua bătălie au avut loc în toamna anului 1916. A treia s-a desfășurat în vara anului 1917, în același timp în care frontul din Moldova era zguduit de luptele de la Mărăști și Mărășești.

Prima bătălie de la Oituz – toamna lui 1916

Prima bătălie de la Oituz s-a desfășurat în perioada 28 septembrie/11 octombrie – 14/27 octombrie 1916, potrivit cronologiei cu date pe stil vechi și stil nou folosite pentru perioada respectivă. Oficiul Național pentru Cultul Eroilor indică intervalul 12–27 octombrie, în timp ce Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară oferă datele în ambele stiluri.

Pentru armatele Puterilor Centrale, obiectivul era important. Forțele germane și austro-ungare încercau să treacă prin Carpați și să ajungă spre Valea Siretului. O asemenea străpungere ar fi amenințat comunicațiile armatei române și legătura cu trupele ruse care urmau să sprijine frontul din Moldova.

Apărarea românească a fost organizată în zona Oituzului sub comanda generalului Eremia Grigorescu, în fruntea Grupului Oituz. Atacurile germano-austro-ungare nu au reușit să rupă dispozitivul românesc, iar ofensiva a fost oprită.

În memoria acestei lupte a rămas deviza „Pe aici nu se trece!”, asociată în special cu rezistența trupelor române din zona Oituzului.

A doua bătălie – noiembrie 1916

Prima confruntare nu a însemnat însă sfârșitul luptelor pentru Oituz.

În perioada 10–15 noiembrie 1916 a avut loc ceea ce este cunoscut drept a doua bătălie de la Oituz. A fost o nouă încercare a trupelor germane și austro-ungare de a pătrunde prin trecătoare și de a forța pozițiile românești.

Luptele au fost deosebit de intense. Potrivit Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, Divizia a 8-a bavareză a atacat în unele zile de mai multe ori, iar în noaptea de 13 spre 14 noiembrie s-a ajuns inclusiv la lupte la baionetă. Regimentul 8 Vânători a suferit pierderi importante, între care patru comandanți de companie și aproximativ 400 de oameni.

Nici această ofensivă nu a reușit să producă străpungerea urmărită de Puterile Centrale.

În lunile următoare, situația militară a României s-a schimbat dramatic. Armata română s-a retras în Moldova, iar aici urma să se desfășoare una dintre cele mai importante faze ale războiului din 1917.

A treia bătălie de la Oituz – august 1917

A treia bătălie este cea mai cunoscută dintre cele trei și face parte din marile confruntări ale frontului românesc din vara anului 1917.

Ea s-a desfășurat între 8 și 22 august 1917, potrivit cronologiei prezentate de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor. Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară indică începutul la 26 iulie 1917 pe stil vechi, echivalentul datei de 8 august pe stil nou.

De această dată, situația era diferită față de 1916. Armata română fusese reorganizată în Moldova cu sprijinul misiunii militare franceze, iar frontul se stabilizase după campania dezastruoasă din anul precedent.

Forțele germane și austro-ungare au încercat din nou să străpungă frontul prin zona Oituzului. Planul avea legătură directă cu operațiunile de la Mărășești. Ideea era ca presiunea exercitată în diferite sectoare ale frontului să împiedice concentrarea trupelor române într-un singur punct.

Luptele s-au concentrat în special în zone precum Cireșoaia, Coșna și Grozești, iar confruntările au fost extrem de dure.

La Cireșoaia, de exemplu, trupele române au încercat să recucerească pozițiile pierdute în urma atacului inamic din 12 august. Oficiul Național pentru Cultul Eroilor consemnează luptele din acea zi și pierderea maiorului Nicolae Năstase în timpul unui bombardament de artilerie.

La Coșna au avut loc, de asemenea, lupte violente. Printre militarii căzuți în această zonă s-a aflat caporalul Constantin Mușat, devenit ulterior una dintre figurile simbolice ale luptelor din vara anului 1917.

De ce a fost Oituz atât de important?

Oituzul nu era important doar pentru că acolo exista o trecătoare prin Carpați.

Dincolo de munți se afla Valea Trotușului, iar mai departe se deschidea accesul către Moldova. Pentru armatele Puterilor Centrale, o străpungere prin acest sector putea amenința dispozitivul românesc și comunicațiile din interiorul Moldovei.

În vara lui 1917, miza era și mai mare. România rămăsese cu frontul principal în Moldova, iar pierderea acestui teritoriu ar fi putut avea consecințe decisive asupra continuării războiului.

De aceea, Oituzul trebuie privit împreună cu Mărăști și Mărășești, nu ca o confruntare izolată. Cercetările istorico-militare tratează cele trei mari bătălii ale verii lui 1917 ca parte a aceleiași perioade decisive pentru frontul românesc.

Trei bătălii, nu una

Așadar, răspunsul este clar: în Primul Război Mondial au avut loc trei bătălii de la Oituz.

Prima s-a desfășurat în toamna lui 1916 și a oprit prima încercare importantă de străpungere a frontului în această zonă. A doua, tot în 1916, a reprezentat o nouă ofensivă germano-austro-ungară, respinsă de trupele române. A treia, în august 1917, a fost parte a marii confruntări pentru apărarea Moldovei. Ofensiva Puterilor Centrale nu a reușit să producă străpungerea decisivă urmărită.

Iar când documentele despre Oituz pomenesc numele celor care au murit acolo, în spatele acestor trei bătălii se află mii de oameni ale căror destine s-au intersectat cu frontul românesc. Printre ei s-a aflat și ziaristul Profiriu Nicolae, voluntar în Regimentul 86 Infanterie, care a murit în august 1917, în primele tranșee de trăgători de la Oituz.

Oituzul nu a fost, prin urmare, o singură bătălie. A fost un front care a fost atacat din nou și din nou, în două campanii consecutive, iar cele trei confruntări au rămas legate de una dintre cele mai dificile perioade din istoria militară a României.