Privită de sus, Cetatea Alba Carolina pare aproape desprinsă dintr-un desen militar: o stea uriașă, cu bastioane, ziduri și șanțuri care se desfac în jurul unui nucleu central.

Dar forma aceasta spectaculoasă ascunde ceva și mai interesant. Cetatea construită de habsburgi în secolul al XVIII-lea nu a apărut pe un teren gol. Sub zidurile ei se află urmele castrului roman Apulum, iar peste acesta fusese ridicată, în Evul Mediu, o altă fortificație. Trei sisteme defensive, trei epoci și trei lumi politice diferite au ocupat, succesiv, aproape același loc.

De aceea, povestea cetății Alba Carolina începe cu mult înainte de 1715.

De ce a fost construită tocmai aici?

Poziția Albei Iulia era strategică încă din Antichitate. Orașul se află în apropierea Mureșului și într-o zonă care făcea legătura între Transilvania centrală, Munții Apuseni și principalele drumuri care traversau regiunea. Romanii au înțeles foarte repede acest avantaj.

În primii ani ai provinciei Dacia, în jurul anilor 107–108, aici a fost construit castrul legiunii a XIII-a Gemina. Apulum avea să devină unul dintre cele mai importante centre militare și economice ale Daciei romane.

Castrul roman se afla chiar în zona în care se găsește astăzi cetatea. Asta înseamnă că, atunci când vizitatorul intră prin porțile Alba Carolina, pășește într-un spațiu care fusese deja fortificat cu aproximativ 1.600 de ani înainte.

Castrul roman care a stat la baza cetății

Fortificația romană era destinată legiunii a XIII-a Gemina, una dintre marile unități militare ale Imperiului Roman. În interior se aflau clădiri administrative, spații pentru militari și infrastructura necesară unei garnizoane importante. În centrul castrului se găsea principia, sediul comandamentului.

Astăzi, o parte dintre aceste vestigii pot fi urmărite prin traseul arheologic amenajat în cetate: Porta Principalis Dextra, o porțiune din Via Principalis și vestigii ale clădirii comandamentului.

Este una dintre situațiile rare în care un monument militar modern a ajuns să protejeze, fără să fi fost aceasta intenția inițială, o parte din structura unei fortificații romane.

După romani, cetatea nu dispare

După retragerea administrației romane din Dacia, în secolul al III-lea, vechea fortificație nu a fost pur și simplu abandonată și uitată.

Repertoriul Arheologic Național arată că fortificația romană a fost refolosită în perioada postromană, iar în Evul Mediu nucleul său a continuat să aibă o funcție importantă. În secolele XII–XIII, peste vechiul castru roman a fost organizată o cetate medievală.

Această continuitate este esențială pentru înțelegerea Albei Iulia. Cetatea medievală nu era o construcție complet separată de orașul roman. În mare măsură, ea a preluat conturul fostului castru. Iar, peste câteva secole, cetatea habsburgică avea să înglobeze la rândul ei fortificația medievală.

De la cetatea medievală la fortificațiile bastionare

În secolele XVI–XVII, Alba Iulia devine capitala Principatului Transilvaniei și un important centru politic. Fortificațiile sunt adaptate noilor tehnologii militare.

Artileria schimbă complet modul în care sunt construite cetățile. Zidurile medievale înalte și relativ subțiri devin vulnerabile în fața tunurilor, iar sistemele defensive sunt reproiectate.

Începând cu secolul al XVI-lea, la Alba Iulia sunt introduse elemente ale sistemului bastionar italian. Sunt construite bastioane și lucrări de apărare concepute pentru a permite artileriei să controleze zonele din fața și de pe flancurile fortificației.

Așadar, înainte de Alba Carolina exista deja o cetate adaptată războiului cu arme de foc. Dar începutul secolului al XVIII-lea aduce o schimbare mult mai radicală.

De ce au construit habsburgii o cetate atât de mare?

La sfârșitul secolului al XVII-lea, Transilvania intră sub control habsburgic.

În 1687, armata austriacă se instalează în cetatea Alba Iulia. În timpul conflictelor de la începutul secolului următor, fortificația medievală este afectată, iar după Pacea de la Satu Mare din 1711, Curtea de la Viena decide consolidarea militară a Transilvaniei.

Contextul era unul european. Imperiul Habsburgic își extinsese controlul asupra Transilvaniei, dar amenințarea otomană nu dispăruse. Alba Iulia era un punct strategic important pentru noua administrație imperială. Soluția a fost construirea unei fortificații moderne, capabile să găzduiască o garnizoană importantă și să controleze regiunea.

Giovanni Morando Visconti și proiectul noii cetăți

Planul noii fortificații a fost realizat de arhitectul și inginerul militar italian Giovanni Morando Visconti.

Proiectul folosea principiile europene ale fortificațiilor bastionare asociate sistemului Vauban, dezvoltat în Franța de mareșalul Sébastien Le Prestre de Vauban.

Important este însă că Alba Carolina nu trebuie privită ca o copie simplă a unei cetăți franceze.

Fortificația de la Alba Iulia a fost adaptată terenului și condițiilor locale, iar proiectarea sa a rezultat din experiența europeană acumulată în construcția fortificațiilor bastionare. Generalul Eugeniu de Savoia a susținut proiectul în contextul politic și militar al epocii.

1715 – începe construcția

Lucrările propriu-zise încep în 1715. Timp de peste două decenii, Alba Iulia devine un imens șantier militar. Cetatea este proiectată sub forma unui heptagon neregulat, cu șapte bastioane principale.

Sistemul defensiv nu se limita însă la zidurile centrale. În jurul nucleului se aflau raveline, contragărzi, șanțuri și alte lucrări exterioare menite să împiedice apropierea unui atacator și să permită apărătorilor să controleze terenul din jur.

Rezultatul era o fortificație în profunzime. Un atacator nu trebuia să treacă doar de un zid. Trebuia să depășească succesiv mai multe obstacole.

Șapte bastioane și o cetate în formă de stea

Cele șapte bastioane formează nucleul fortificației. Ele poartă nume precum Eugeniu de Savoia, Steinville, Trinității, Sfântul Mihail, Carol, Sfânta Elisabeta și Sfântul Capistrano. Bastioanele au dimensiuni impresionante, cu laturi de aproximativ 110–120 de metri și înălțimi medii de 10–12 metri.

Forma de stea nu era doar spectaculoasă. Era rezultatul unei logici militare foarte precise. Bastioanele permiteau artileriei să apere zidurile din lateral, astfel încât un atacator să nu poată ajunge nestingherit la baza lor. Ravelinele protejau la rândul lor intervalele dintre bastioane.

Privită de sus, cetatea poate părea aproape geometrică. Privită din perspectiva unui atacator din secolul al XVIII-lea, însă, geometria aceasta era o problemă serioasă.

O cetate construită cu un preț uriaș

Dimensiunea proiectului a presupus un efort economic și uman considerabil.

Sursele oficiale ale municipiului estimează costul construcției la aproximativ 2 milioane de guldeni. Istoria orașului consemnează și folosirea forței de muncă a aproximativ 20.000 de iobagi din satele din împrejurimi în timpul lucrărilor.

Ridicarea cetății nu a însemnat doar construirea unor ziduri noi. O mare parte din vechea structură urbană a fost afectată, iar orașul medieval a fost mutat treptat în afara noii fortificații.

Chiar și unele monumente importante au dispărut. Printre ele s-a aflat Mitropolia construită în vremea lui Mihai Viteazul, aflată în zona de sud-est a actualei cetăți. Materiale provenite din vechea construcție au fost refolosite ulterior.

Așadar, ridicarea Alba Carolina a creat un monument spectaculos, dar a schimbat radical și orașul care exista înaintea ei.

Porțile care transformă fortificația în monument baroc

Alba Carolina nu este interesantă doar prin zidurile sale. Un element neobișnuit pentru o fortificație militară este bogăția sculpturală a porților.

Ansamblul avea șase porți, decorate în stil baroc cu statui, reliefuri, blazoane și scene inspirate din mitologia și istoria antică. Poarta I, de exemplu, are forma unui arc de triumf și este decorată cu reprezentări mitologice precum Hercule, Perseu, Venus și Marte. Aici se vede foarte bine filosofia epocii. Cetatea trebuia să apere, dar trebuia și să transmită un mesaj politic.

Puterea militară a Imperiului Habsburgic era reprezentată nu doar prin tunuri și ziduri, ci și prin arhitectură.

1738 – cetatea este finalizată

Principalele lucrări ale fortificației se încheie în 1738, deși documentația oficială indică pentru ansamblu intervalul 1715–1738/1739.

Noua cetate devenise una dintre cele mai puternice fortificații ale Transilvaniei. Paradoxul este că ea nu avea să fie pusă niciodată la încercare într-un mare asediu pentru care fusese concepută. Evoluția războiului a fost mai rapidă decât zidurile sale.

O cetate impresionantă care nu și-a îndeplinit niciodată misiunea inițială

Artileria și tacticile militare continuau să se schimbe. În secolul al XIX-lea, marile fortificații bastionare deveneau treptat mai puțin eficiente în fața noilor tehnologii militare.

Alba Carolina a rămas însă importantă ca garnizoană și centru militar. Iar istoria avea să-i găsească alte roluri.

În 1784–1785, cetatea și orașul intră în istorie prin răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. Horea și Cloșca au fost executați la Alba Iulia în februarie 1785.

Mai târziu, în timpul Revoluției de la 1848–1849, cetatea a avut din nou o importanță militară.

Fortificația nu fusese construită pentru aceste evenimente. Dar a devenit cadrul lor.

Trei cetăți în aceeași cetate

Poate cea mai interesantă poveste a Alba Carolina este tocmai cea care nu se vede imediat.

Sub cetatea bastionară se află cetatea medievală. Sub aceasta se află castrul roman. Arheologii au documentat această suprapunere și au identificat segmente ale castrului roman care pot fi vizitate și astăzi. Nu este doar o metaforă turistică.

În sens arheologic, Alba Iulia este într-adevăr un oraș construit prin refolosirea succesivă a aceluiași spațiu strategic.

Romanii au ales locul pentru controlul provinciei. Constructorii medievali au folosit vechea fortificație. Habsburgii au transformat întregul ansamblu într-o mare cetate bastionară. Fiecare epocă a construit peste ceea ce lăsase cea dinainte.

De ce Alba Carolina este atât de importantă?

Cetatea Alba Carolina este considerată de administrația orașului cel mai reprezentativ exemplu de fortificație bastionară de tip Vauban din România și una dintre cele mai mari cetăți bastionare păstrate din sud-estul Europei.

Dar importanța ei nu stă numai în dimensiuni. Cetatea concentrează într-un singur loc aproape două milenii de istorie militară și urbană.

De la legionarii romani ai Legiunii a XIII-a Gemina, la principii Transilvaniei și armatele habsburgice, fiecare epocă a lăsat ceva în zidurile Albei Iulia.

Iar peste această istorie militară s-a așezat una politică. În același oraș au fost legate numele lui Mihai Viteazul, Horea și Cloșca, iar mai târziu Marea Unire din 1918 și încoronarea lui Ferdinand și Maria în 1922.

De aceea, Alba Carolina nu este doar o cetate. Este o arhivă de piatră a orașului Alba Iulia. Iar dacă privești cu atenție zidurile, porțile și traseele din interior, descoperi că cea mai spectaculoasă fortificație a Transilvaniei nu spune doar povestea secolului al XVIII-lea.