În vara anului 1917, România nu mai lupta pentru București. Capitala era ocupată, o mare parte din teritoriul țării se afla sub controlul Puterilor Centrale, iar armata română se refăcuse în Moldova. Aici, într-un spațiu cuprins între Vrancea, Valea Trotușului și Siret, avea să se decidă dacă frontul românesc mai putea rezista.

Numele sunt cunoscute: Mărăști, Mărășești și Oituz. Dar în spatele lor se află o hartă mult mai largă, cu sate, dealuri, văi și puncte strategice precum Soveja, Panciu, Răzoare, Doaga, Muncelu, Coșna, Cireșoaia, Târgu Ocna și Onești.

Împreună, aceste locuri spun povestea uneia dintre cele mai dificile veri din istoria militară a României.

Mărăști – ofensiva care a arătat că armata română se refăcuse

La începutul verii lui 1917, armata română nu mai era aceeași armată care traversase Carpații în august 1916.

După retragerea în Moldova, trupele au fost reorganizate și instruite cu sprijinul Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot. Au fost aduse arme și muniții, iar unitățile au beneficiat de o perioadă de refacere și pregătire.

Prima mare ofensivă românească din această nouă etapă a început la Mărăști, în iulie 1917.

Armata a 2-a Română, comandată de generalul Alexandru Averescu și sprijinită de Armata a 4-a rusă, a atacat pozițiile germane. În primele zile, trupele române au pătruns aproximativ 20 de kilometri în dispozitivul advers pe un front de circa 30 de kilometri. Au fost capturate mii de arme și zeci de piese de artilerie.

Victoria nu a putut fi transformată într-o ofensivă de amploare. Situația de pe frontul de est, inclusiv schimbările politice și militare din Rusia, a influențat desfășurarea operațiunilor. Dar Mărăști a avut o consecință importantă: a demonstrat că armata română, refăcută în Moldova, putea trece din nou la ofensivă.

Pe locul luptelor se află astăzi Mausoleul Eroilor de la Mărăști, construit începând din 1928. În criptele sale, au fost centralizate osemintele a mii de militari români, ruși și germani.

De la Mărăști spre Mărășești

După Mărăști, ofensiva românească a fost oprită, iar inițiativa a revenit Puterilor Centrale.

Următorul obiectiv important a fost zona Mărășești – Siret. La 6 august 1917, armata germană a început o ofensivă de mari proporții. Atacul s-a concentrat pe sectorul dintre Panciu și Mărășești, iar în zilele următoare luptele s-au extins spre Răzoare, Doaga, Moara Roșie și alte poziții de pe frontul Siretului.

La Răzoare, pe 6 august, trupele germane au reușit să creeze o breșă importantă în dispozitivul românesc. Acolo s-a remarcat Compania de Mitraliere comandată de căpitanul Grigore Ignat, ai cărei militari au luptat până la capăt în jurul pieselor lor.

Luptele de la Mărășești nu au fost o singură zi de luptă. Au continuat săptămâni întregi, cu atacuri și contraatacuri pentru controlul unor poziții aparent mici pe hartă, dar importante pentru apărarea frontului.

Și aici apare una dintre cele mai importante legături cu Oituzul.

Oituzul a fost atacat, în timp ce se lupta la Mărășești

La două zile după începerea ofensivei germane de la Mărășești, forțele Puterilor Centrale au declanșat ofensiva din zona Oituzului.

Nu era o coincidență. Planul urmărea ca presiunea exercitată în cele două sectoare să împiedice concentrarea rezervelor românești într-un singur punct. La Oituz, obiectivul era înaintarea spre Valea Trotușului și Onești, iar succesul de acolo putea avea consecințe asupra întregului dispozitiv românesc.

Cu alte cuvinte, în timp ce soldații români încercau să oprească ofensiva germană la Mărășești, în munți începea o altă luptă pentru aceeași miză strategică: Moldova.

Coșna și Cireșoaia – nume care ascund lupte teribile

Dacă Mărășeștiul este asociat cu Siretul și câmpiile din apropierea orașului, Oituzul înseamnă munți. Aici apar nume precum Coșna, Cireșoaia și Grozești.

La 12 august 1917, trupele române au încercat să recucerească vârful Cireșoaia. În luptă au intrat Regimentul 27 Infanterie, Regimentul 15 Infanterie, un batalion de Vânători de Munte și trupe ruse. Luptele au fost extrem de dure.

Pe Cireșoaia a căzut și maiorul Nicolae Năstase, lovit mortal de explozia unui obuz în timp ce se deplasa spre linia întâi pentru aprovizionarea cu muniție. Povestea lui este una dintre numeroasele destine individuale care pot fi urmărite în documentele păstrate de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor.

La Coșna, luptele au fost la fel de importante. Trupele române au reușit să recucerească poziția, dar ulterior germanii au revenit. În cele din urmă, însă, înaintarea lor în adâncime a fost oprită.

Soveja, Panciu, Doaga – frontul nu încăpea într-un singur nume

Când spunem „Mărăști, Mărășești și Oituz”, există riscul să ne imaginăm trei puncte separate pe hartă. În realitate, frontul era mult mai complicat.

La Soveja, trupele române au obținut succese locale în iulie 1917. Oficiul Național pentru Cultul Eroilor consemnează, de exemplu, luptele din 13 iulie, în care o companie românească a capturat tunuri, mitraliere și prizonieri germani.

La Panciu, pozițiile controlau accesul spre zona Mărășești și reprezentau unul dintre punctele importante ale frontului.

La Doaga, luptele au fost suficient de intense încât drapelele unor regimente românești să fie ulterior decorate pentru comportamentul militar din acea zonă.

Iar la Răzoare, la sud de Mărășești, s-a consumat una dintre cele mai cunoscute lupte ale primei zile de ofensivă germană.

Toate aceste locuri trebuie privite împreună dacă vrem să înțelegem ce a însemnat frontul românesc în vara lui 1917.

Ce legătură are Mausoleul de la Mărășești cu Oituzul?

Aici apare un detaliu mai puțin cunoscut. Mausoleul de la Mărășești nu este un monument dedicat bătăliei de la Oituz. El a fost construit pe locul principalei confruntări de la Mărășești și adăpostește osemintele a aproximativ 6.000 de militari români căzuți în luptele de acolo. În centrul monumentului se află sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, iar în rotonda superioară sunt expuse simbolic drapelele unităților românești participante la Bătălia de la Mărășești.

Dar legătura cu Oituzul există și este concretă. Un exemplu este maiorul Nicolae Năstase, căzut la Cireșoaia în timpul celei de-a treia bătălii de la Oituz. Osemintele sale au fost centralizate ulterior chiar în Mausoleul Eroilor de la Mărășești, în cripta nr. 2, culoarul E.

Așadar, mausoleul de la Mărășești nu adăpostește exclusiv memoria celor căzuți în luptele desfășurate în imediata apropiere a orașului. În el se află și oameni care au murit pe alte sectoare ale frontului din acea vară.

Și mai important: Eremia Grigorescu leagă cele două fronturi

Există și o legătură personală, extrem de puternică, între Oituz și Mărășești. Este vorba despre generalul Eremia Grigorescu.

În 1916, când Divizia 15 Infanterie a fost transferată spre frontul din zona Oituzului, Grigorescu a ajuns unul dintre principalii comandanți ai apărării de acolo. Pentru rezistența Diviziei 15, unitatea a primit supranumele de „Divizia de Fier”, iar numele generalului a rămas asociat devizei „Pe aici nu se trece”.

În 1917, însă, cariera sa militară l-a dus pe un alt sector al frontului. La începutul verii a comandat Corpul 6 Armată, iar în timpul Bătăliei de la Mărășești a preluat comanda Armatei 1. Acolo a devenit figura centrală a apărării românești.

După moartea sa, în 1919, sarcofagul generalului a fost așezat în centrul Mausoleului de la Mărășești.

Prin urmare, există o legătură directă între cele două locuri: generalul care își legase numele de apărarea Oituzului în 1916 a devenit comandantul Armatei 1 la Mărășești în 1917, iar astăzi este înmormântat în mausoleul ridicat pe locul acelei mari bătălii.

De ce Oituzul era atât de important?

Dacă Mărășeștiul apăra frontul de pe direcția Siretului, Oituzul apăra o altă poartă spre Moldova.

Prin Valea Oituzului se putea ajunge spre Onești și Valea Trotușului, iar zona Târgu Ocna–Moinești–Comănești avea și o importanță economică deosebită prin resursele sale de petrol și cărbune. Sursele istorico-militare indică aceste obiective printre motivele pentru care ofensiva din zona Oituzului avea o importanță atât de mare.

Dacă trupele Puterilor Centrale ar fi reușit să transforme succesul local într-o străpungere, situația întregului front românesc s-ar fi schimbat. Dar acest lucru nu s-a întâmplat.

La Oituz, trupele germane și austro-ungare au ocupat temporar poziții precum Cireșoaia și Coșna, însă nu au reușit să înainteze suficient de mult pentru a-și atinge obiectivul strategic.

Trei bătălii, un singur front

Mărăști, Mărășești și Oituz nu au fost aceeași bătălie. Au fost operațiuni diferite, desfășurate în locuri diferite și în momente diferite. Dar în vara lui 1917 ele au ajuns să se influențeze reciproc.

La Mărăști, armata română a arătat că își recăpătase capacitatea ofensivă.

La Mărășești, a oprit una dintre cele mai mari ofensive germane de pe frontul românesc.

La Oituz, a blocat încercarea Puterilor Centrale de a pătrunde prin Carpați spre Valea Trotușului și Onești.

Între ele se află o întreagă geografie a războiului: Mărăști, Soveja, Panciu, Doaga, Răzoare, Mărășești, Coșna, Cireșoaia, Grozești, Târgu Ocna și Onești.

Iar astăzi, dacă mergem la Mărășești și privim Mausoleul, vedem în primul rând memoria celor căzuți acolo. Dar printre cei ale căror oseminte au fost centralizate în acest monument se află și oameni căzuți în alte puncte ale frontului. Maiorul Nicolae Năstase, mort la Cireșoaia, este unul dintre exemplele documentate. De aceea, între Oituz și Mărășești există o legătură mai profundă decât simpla apropiere cronologică.

În vara lui 1917, aceste locuri făceau parte din aceeași încercare de a păstra Moldova. Iar după război, memoria lor a ajuns să fie păstrată, uneori, în aceleași monumente.