lungă. În urmă cu câteva secole, „servus” nu era însă un salut familiar în sensul pe care îl cunoaștem astăzi. Era un cuvânt latin cu sensul de „servitor” sau „slujitor”, iar formule precum „Humillimus Servus” exprimau respectul și umilința celui care se adresa unei persoane considerate superioare.

Două documente manuscrise din secolele XVII și XVIII ne permit să privim această lume direct prin scrisul oamenilor care au trăit-o.

O formulă care nu mai sună ca un salut

În latina clasică, servus însemna „sclav” sau „servitor”. În limbajul de politețe, însă, cuvântul putea dobândi o semnificație diferită.

Expresii precum servus tuus – „servitorul tău” – sau humillimus servus – „slujitorul cel mai umil” – nu trebuie interpretate literal. Erau formule de curtoazie, prin care autorul unei scrisori își exprima respectul față de destinatar.

În Europa medievală și modernă, asemenea formule au continuat să apară în corespondența redactată în latină. Mai târziu, odată cu redescoperirea Antichității în timpul Renașterii, latina a revenit puternic în cultura elitelor europene.

Unul dintre documentele păstrate astăzi ne arată exact această tradiție.

1762: Job Baster și Carl Linnaeus

La 5 iunie 1762, medicul și naturalistul olandez Job Baster îi trimite o scrisoare celebrului naturalist suedez Carl Linnaeus.

Baster (1711–1775) era medic, naturalist și unul dintre cercetătorii interesați de lumea naturală într-o perioadă în care clasificarea speciilor devenea una dintre marile preocupări ale științei europene.

Destinatarul era Linnaeus (1707–1778), unul dintre cei mai importanți naturaliști ai secolului al XVIII-lea, cunoscut mai ales pentru sistemul de clasificare și nomenclatura binară folosită în biologie.

Scrisoarea lor este importantă nu doar pentru istoria științei. La finalul documentului, Baster folosește formula:

„Humillimus Servus”, urmată de numele său.

Sensul este aproximativ „slujitorul cel mai umil”. Este o formulă de politețe epistolară, nu un salut modern de tipul „Servus!” pe care doi prieteni și-l spun astăzi.

Dar tocmai aici se află interesul documentului. El arată că, în secolul al XVIII-lea, servus continua să fie utilizat în formule de adresare și încheiere ale corespondenței cultivate europene.

Un document păstrat la Uppsala

Scrisoarea face parte din colecția de corespondență Linnaeană păstrată de Uppsala University Library. Colecția este una dintre sursele importante pentru studierea rețelei intelectuale europene din secolul al XVIII-lea.

Documentul poate fi consultat în format digital prin portalul Alvin, platforma pentru patrimoniul cultural digital al mai multor instituții academice nordice.

Acesta este unul dintre avantajele documentelor istorice digitalizate: nu mai trebuie să ne bazăm doar pe transcrieri. Putem vedea chiar scrisul celui care a folosit formula.

Celălalt document: Transilvania și Mihály Teleki

Al doilea document ne duce într-un alt spațiu al Europei Centrale: Transilvania secolului al XVII-lea.

Este asociat cu Mihály Teleki (1634–1690), una dintre figurile politice importante ale Transilvaniei din a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

Teleki a ocupat funcția de cancelar al Transilvaniei și a fost implicat în politica extrem de complicată a regiunii, aflată între Imperiul Otoman și lumea habsburgică.

Corespondența unui asemenea personaj este deosebit de valoroasă pentru înțelegerea epocii. Scrisorile sale reflectă lumea politică și culturală multilingvă în care circulau atunci latina, maghiara, germana și alte limbi ale Europei Centrale.

În documentele epocii apar formule de politețe inspirate din tradiția latină, printre care și formule construite în jurul cuvântului servus.

Aici trebuie făcută însă o distincție importantă: un document care conține formula latină „servus” nu demonstrează automat că autorul folosea deja „Servus!” ca salut familiar, în sensul modern.

Pentru istoria cuvântului, această diferență este esențială.

De ce sunt importante cele două documente?

Privite împreună, cele două manuscrise ilustrează un fenomen mai larg.

În secolele XVII și XVIII, latina continua să funcționeze ca limbă internațională a culturii, diplomației, științei și corespondenței cultivate.

Un savant olandez îi putea scrie unui naturalist suedez în latină. Un om politic din Transilvania putea utiliza, în corespondența sa, formule provenite din aceeași tradiție europeană.

Această circulație a limbii latine nu însemna că oamenii vorbeau între ei în latina Romei antice. Latina devenise mai degrabă o limbă culturală comună a elitelor europene.

Iar servus era unul dintre cuvintele care supraviețuiseră în acest limbaj al politeții.

De aici până la „Servus!” mai este un pas

Ceea ce vedem în documentele vechi este, prin urmare, stratul cultural din care avea să se desprindă salutul modern.

În spațiul germanic, mai ales în Austria și sudul Germaniei, formulele latine de curtoazie au fost reluate și transformate în perioada Renașterii și în secolele următoare.

Treptat, Servus! a putut pierde sensul literal de „servitorul tău” și a devenit o formulă familiară de salut.

De aici, el s-a răspândit în Europa Centrală și a ajuns inclusiv în Transilvania. În maghiară, forma a devenit „szervusz”, iar în română s-a păstrat forma „servus”.

Un cuvânt care a traversat Europa

Cele două manuscrise nu spun singure întreaga poveste a salutului „Servus!”. Dar ele ne arată ceva foarte important: cuvântul nu a apărut din senin în Transilvania și nici nu este o invenție a perioadei austro-ungare.

În spatele lui se află o tradiție europeană mult mai veche. Din latina romană, servus a supraviețuit în limbajul cultural și epistolar. A fost redescoperit și valorizat de umaniștii Renașterii, a circulat prin lumea germanică și central-europeană, iar în cele din urmă a devenit, în anumite regiuni, un salut cotidian.

Când un transilvănean spune astăzi „Servus!”, folosește două silabe care poartă în ele o istorie mult mai lungă decât pare.

De la o formulă precum „Humillimus Servus”, scrisă la sfârșitul unei scrisori în 1762, până la familiarul „Servus!” de astăzi, sensul s-a schimbat radical.

Cuvântul a rămas. Politețea a devenit familiaritate.

Pentru documentare: Uppsala University Library – Alvin Portal, colecția de corespondență Linnaeană, pentru scrisoarea lui Job Baster către Carl Linnaeus, 5 iunie 1762, încheiată cu formula „Humillimus Servus”, Dicționare și lucrări de lexicografie latină pentru sensurile lui servus, „sclav”, „servitor”, și pentru formulele epistolare servus tuus / humillimus servus.