După mai bine de un secol de războaie pentru Țara Sfântă, liderii occidentali au ajuns la concluzia că Ierusalimul nu putea fi recucerit printr-un atac direct. Noua strategie era alta: cucerirea Egiptului, cel mai puternic stat musulman din regiune. Dacă Egiptul ar fi fost învins, Ierusalimul ar fi rămas izolat și ar fi putut fi recuperat mult mai ușor.

Astfel a început Cruciada a V-a, o expediție care a pornit cu planuri ambițioase, dar care s-a încheiat într-un mod neașteptat, fără o înfrângere decisivă pe câmpul de luptă.

Planul papei

Ideea unei noi cruciade îi aparținuse papei Inocențiu al III-lea, însă moartea sa, în 1216, a făcut ca organizarea expediției să fie continuată de succesorul său, Honoriu al III-lea.

La apel au răspuns mai mulți principi europeni, printre care Andrei al II-lea al Ungariei, Leopold al VI-lea al Austriei și Jean de Brienne, regele Ierusalimului.

În toamna anului 1217, armatele cruciate s-au reunit în orașul-port Acra, ultima mare bază creștină din Orient.

Ținta era Egiptul

În loc să pornească spre Ierusalim, cruciații au navigat spre delta Nilului. Obiectivul principal era Damietta, unul dintre cele mai importante porturi egiptene și cheia accesului spre Cairo.

Asediul început în 1218 s-a dovedit extrem de dificil. Orașul era bine apărat, iar luptele s-au prelungit luni întregi.

Moartea sultanului Al-Adil în timpul campaniei a slăbit pentru scurt timp rezistența musulmană. După aproape un an de lupte, în noiembrie 1219, cruciații au reușit să cucerească Damietta.

Victoria părea să deschidă drumul către inima Egiptului.

O ofertă refuzată

Conștient de pericol, noul sultan ayyubid, Al-Kamil, a încercat să evite continuarea războiului.

El le-a propus cruciaților un schimb surprinzător: cedarea Ierusalimului și a altor teritorii sfinte, în schimbul retragerii lor din Egipt.

Oferta a provocat dezbateri aprinse în tabăra creștină.

În cele din urmă, conducătorii expediției au refuzat-o, convinși că vor putea cuceri întregul Egipt și vor obține condiții și mai avantajoase.

Istoricii consideră astăzi că aceasta a fost una dintre cele mai mari greșeli strategice ale cruciadelor.

Capcana de pe Nil

În vara anului 1221, cruciații au pornit spre Cairo. Sultanul Al-Kamil a evitat confruntarea directă și a ales să profite de geografia Egiptului.

La ordinul său, digurile și canalele de pe Nil au fost deschise, iar revărsarea apelor a inundat câmpia pe care înaintau cruciații.

Armata occidentală s-a trezit blocată în noroi și în apă, fără posibilitatea de a manevra și fără suficiente provizii.

Fără să fie nevoie de o mare bătălie, expediția devenise imposibil de continuat.

Retragerea

În septembrie 1221, liderii cruciați au fost nevoiți să negocieze. Prin acordul încheiat cu Al-Kamil, ei au restituit orașul Damietta, iar armata creștină a primit permisiunea de a se retrage în siguranță spre Acra.

După patru ani de campanie, Cruciada a V-a se încheiase fără niciun câștig teritorial.

Un eșec care putea fi evitat

Cruciada a V-a este una dintre cele mai discutate campanii ale Evului Mediu tocmai pentru că succesul părea, la un moment dat, foarte aproape.

Cucerirea Damiettei și oferta lui Al-Kamil ar fi putut schimba soarta Ierusalimului fără alte lupte. Refuzul acestei propuneri și decizia de a continua ofensiva spre Cairo au transformat însă o poziție avantajoasă într-un dezastru.

Pacea încheiată după retragerea cruciaților avea să dureze doar câțiva ani. Curând, Europa avea să organizeze o nouă expediție, de această dată condusă de unul dintre cei mai controversați împărați ai Evului Mediu: Frederic al II-lea.