La mai puțin de jumătate de secol după succesul Primei Cruciade, statele cruciate din Orient păreau deja fragile. Conflictele dintre nobilii occidentali, lipsa unei conduceri unitare și ofensiva tot mai puternică a liderilor musulmani au schimbat complet echilibrul de forțe. În acest context a fost organizată Cruciada a II-a, o expediție care trebuia să salveze stăpânirile creștine, dar care s-a transformat într-unul dintre cele mai mari eșecuri militare ale Evului Mediu.

Căderea Edessei a alarmat Europa

Primul semnal de alarmă a venit în anul 1144, când Edessa, primul stat întemeiat de cruciați în Orient, a fost cucerită de Zengi, conducătorul Mosulului și Alepului.
Pierderea orașului a produs un șoc în Europa occidentală. Papa Eugeniu al III-lea a lansat apelul pentru o nouă cruciadă, iar principalul susținător al expediției a devenit călugărul Bernard de Clairvaux, unul dintre cei mai influenți oameni ai Bisericii din acea vreme.
Predicile sale au convins doi dintre cei mai puternici monarhi ai Europei să ia crucea: Conrad al III-lea, regele Germaniei, și Ludovic al VII-lea, regele Franței.

Un început promițător, urmat de dezastru

În vara anului 1147, cele două armate au pornit spre Constantinopol, urmând traseul Primei Cruciade.
Împăratul bizantin Manuel I Comnenul i-a primit cu reținere. Relațiile dintre Bizanț și cruciați deveniseră tensionate, iar încrederea dintre cele două părți era tot mai redusă.
După traversarea Bosforului, armata germană a fost atacată de turcii selgiucizi în apropiere de Dorylaeum. Lipsa aprovizionării și atacurile continue au provocat pierderi uriașe, iar Conrad al III-lea a fost nevoit să se retragă.
Nici armata franceză nu a avut mai mult succes. Traversarea Anatoliei s-a dovedit extrem de dificilă, iar foamea, bolile și ambuscadele au redus drastic efectivele cruciaților înainte ca aceștia să ajungă în Țara Sfântă.

Asediul Damascului – momentul decisiv

Supraviețuitorii celor două armate s-au reunit la Ierusalim și au decis să atace Damasc, unul dintre cele mai importante orașe din Siria.
Decizia s-a dovedit însă neinspirată. Damascul fusese până atunci, în anumite momente, un aliat al Regatului Ierusalimului împotriva altor conducători musulmani.
Asediul început în iulie 1148 a fost prost organizat. După numai câteva zile, lipsa apei, neînțelegerile dintre conducători și apropierea armatelor musulmane i-au obligat pe cruciați să se retragă. Eșecul a compromis complet obiectivele expediției.

Lumea musulmană devine tot mai puternică

În timp ce statele cruciate erau afectate de rivalități interne, liderii musulmani au început să coopereze tot mai eficient.
După moartea lui Zengi, ofensiva a fost continuată de fiul său, Nur ad-Din, care a consolidat puterea musulmană în Siria și a pus o presiune constantă asupra teritoriilor cruciate.
Această perioadă a pregătit ascensiunea unuia dintre cei mai importanți conducători ai Evului Mediu: Saladin.

Apariția lui Saladin

Originar dintr-o familie kurdă, Saladin și-a construit treptat autoritatea în Egipt și Siria. În 1174 a devenit conducătorul celui mai puternic stat musulman din Orientul Apropiat și a urmărit un obiectiv clar: recuperarea Ierusalimului.
Profitând de conflictele dintre nobilii cruciați, el a reușit să unească o mare parte a lumii musulmane sub aceeași conducere.
În 1187, armata sa a obținut o victorie decisivă în Bătălia de la Hattin, unde forțele Regatului Ierusalimului au fost aproape complet distruse.
După această înfrângere, cele mai importante orașe de pe coastă au căzut unul după altul, iar Ierusalimul a rămas fără posibilitatea de a primi ajutor.

Ierusalimul revine sub stăpânire musulmană

În octombrie 1187, după un scurt asediu, Ierusalimul s-a predat lui Saladin.
Spre deosebire de cucerirea orașului de către cruciați în 1099, populației creștine i s-a permis să plece în schimbul unei răscumpărări, iar cei care nu își permiteau plata au fost ajutați, în multe cazuri, de alți creștini sau chiar răscumpărați la ordinul lui Saladin.
Recucerirea Ierusalimului a pus capăt dominației latine instaurate după Prima Cruciadă și a reprezentat unul dintre cele mai importante momente din istoria conflictelor dintre creștini și musulmani.

Un eșec care a pregătit o nouă cruciadă

Cruciada a II-a nu și-a atins niciunul dintre obiective. Edessa nu a fost recuperată, iar atacul asupra Damascului a slăbit și mai mult poziția statelor cruciate.
În schimb, victoria lui Saladin de la Hattin și recucerirea Ierusalimului au provocat un nou val de emoție în Europa. Papa Clement al III-lea avea să cheme curând principii occidentali la o nouă expediție militară, cunoscută în istorie drept Cruciada a III-a, la care vor participa conducători celebri precum Richard Inimă de Leu, Filip al II-lea al Franței și Frederic Barbarossa.