În istoria Târgu Mureșului există un episod care pare desprins dintr-o legendă întunecată, dar care este documentat în arhive: procesele de vrăjitorie. În secolele XVII și XVIII, acuzațiile de farmece au ajuns în fața autorităților orașului, iar unele dintre aceste procese s-au încheiat cu pedepse cumplite.

Cazul Târgu Mureșului este cu atât mai interesant cu cât aici s-a desfășurat, în 1752, unul dintre ultimele procese de vrăjitorie soldate cu arderea pe rug din Transilvania.

Un oraș medieval la răscrucea istoriei

Povestea începe însă cu mult înaintea proceselor de vrăjitorie.

Valea Mureșului era locuită încă din preistorie, iar regiunea păstrează urme ale culturilor neolitice, ale dacilor, romanilor și populațiilor care au traversat Transilvania după retragerea administrației romane.

În Evul Mediu, teritoriul actualului județ Mureș era împărțit între mai multe structuri administrative și comunități, inclusiv scaunul secuiesc al Mureșului și scaunul săsesc al Sighișoarei. Târgu Mureș s-a dezvoltat treptat ca centru comercial și meșteșugăresc, iar în 1616 a primit statutul de oraș liber regesc.

În secolele următoare, orașul a devenit și un important centru cultural. Aici au activat personalități ale iluminismului transilvănean, iar Biblioteca Teleki, fondată de contele Samuel Teleki, avea să devină una dintre cele mai importante colecții de carte veche din Transilvania.

Dar, în timp ce orașul se dezvolta, în societate continua să existe o credință puternică în magie și vrăjitorie.

Când o acuzație devenea un proces

În Târgu Mureșul secolului al XVII-lea, acuzațiile de vrăjitorie nu au produs o vânătoare de proporții comparabile cu cele din unele regiuni ale Europei Occidentale. Cercetările istoricului Árpád Botond György arată că multe dintre cazurile locale au apărut inițial în procese de defăimare.

Un astfel de caz este consemnat la 24 ianuarie 1625. Soția lui György Lázár a fost acuzată că ar fi răspândit zvonul că servitoarea unei alte femei era vrăjitoare și că ar fi avut legătură cu dispariția unui copil. În cele din urmă, cele două femei au fost amendate de autorități pentru că nu raportaseră situația.

Într-un alt caz, din 1629, acuzația de vrăjitorie a fost asociată cu boala, furtul și presupuse relații imorale. Aceste dosare arată ceva important: pentru oamenii vremii, o boală inexplicabilă, o moarte neașteptată sau un conflict personal puteau fi transformate într-o acuzație de magie.

În multe cazuri, femeile ajungeau în centrul suspiciunilor. Unele practicau medicina populară, cunoșteau plante și leacuri sau asistau la nașteri. Tocmai aceste cunoștințe puteau deveni, într-o societate dominată de superstiții, motive de suspiciune.

1752: procesul Borbálei Farkas

Cel mai bine documentat caz este cel al Borbálei Farkas, o moașă din Târgu Mureș.

Procesul ei a început la 12 aprilie 1752. Documentele păstrate în arhive, inclusiv dosarul Acta Politica 327B, permit reconstituirea unei părți importante din procedură. În proces au fost audiați peste 70 de martori, iar cercetări ulterioare indică faptul că 78 dintre mărturii au fost incriminatoare.

Farkas era cunoscută ca moașă și folosea leacuri tradiționale pentru femei și copii. În mentalitatea epocii, însă, cunoștințele despre naștere și vindecare puteau fi interpretate drept dovezi ale unor puteri supranaturale.

Procesul a fost condus de autoritățile orașului, iar mărturiile au fost consemnate de notar. Documentele arată astfel nu doar povestea unei femei acuzate de vrăjitorie, ci și mecanismul juridic prin care o comunitate putea transforma zvonurile și temerile în probe.

Ultimul drum

Borbála Farkas a fost găsită vinovată și arsă pe rug la 28 aprilie 1752, în apropierea Mureșului, într-un loc menționat în documente ca Maros árka mellett.

Cazul ei este considerat unul dintre ultimele exemple de execuție pentru vrăjitorie din Transilvania și este adesea prezentat drept ultima vrăjitoare arsă pe rug la Târgu Mureș.

Există însă o nuanță importantă: afirmația că Borbála Farkas a fost „ultima vrăjitoare arsă din Europa” este folosită frecvent în presa și promovarea turistică, dar istoric este mai prudent să vorbim despre una dintre ultimele execuții de acest tip din Europa, deoarece au existat și alte procese și execuții târzii în diferite regiuni europene. Cercetarea academică plasează ultimele procese de vrăjitorie din Transilvania în jurul anilor 1752–1753.

Sfârșitul unei lumi

În aceeași perioadă, atitudinea autorităților europene față de vrăjitorie începea să se schimbe. Ideile iluministe, dezvoltarea medicinei și transformarea sistemelor juridice au contribuit la diminuarea credinței în vrăjitorie ca infracțiune care trebuia pedepsită prin moarte.

La Târgu Mureș, însă, acest proces de schimbare a venit târziu. În 1752, o femeie care practica medicina tradițională și meseria de moașă a ajuns în fața unui tribunal, acuzată de lucruri pe care astăzi le-am privi ca superstiții și zvonuri.

Povestea Borbálei Farkas nu este, de fapt, despre vrăjitorie. Este despre frica de necunoscut, despre puterea zvonurilor și despre felul în care o comunitate poate transforma ceea ce nu înțelege într-o vină.

Iar documentele păstrate la Târgu Mureș ne permit să privim, după aproape trei secole, nu doar către o victimă a unei epoci, ci și către mecanismul prin care frica a ajuns să fie transformată în justiție.

Mai mult: Árpád Botond György, „Witch Trials in Seventeenth-Century Târgu Mureş”, Studia Universitatis Babeș-Bolyai Historia, 2022; documentele de arhivă ale procesului Borbála Farkas, 1752; informații prezentate de Muzeul Județean Mureș și Arhivele Naționale ale României.