Când auzim despre samariteni, cei mai mulți ne gândim la lumea Bibliei și la celebra parabolă a Bunului Samaritean. Mult mai puțini știu că samaritenii nu au dispărut. Ei trăiesc și astăzi, iar comunitatea lor numără în jur de 900 de persoane, fiind una dintre cele mai mici comunități etno-religioase încă existente.

Cea mai mare parte a lor trăiește în două centre. Aproximativ jumătate se află în Kiryat Luza, pe versanții Muntelui Garizim, lângă Nablus, iar ceilalți locuiesc în Holon, în Israel. Comunitatea de pe Garizim s-a concentrat aici mai ales în secolul XX, iar în Holon există un cartier samaritean încă din anii 1950.

Pentru samariteni, Muntele Garizim este locul sfânt central, nu Ierusalimul. Aici se află unul dintre cele mai importante centre ale vieții lor religioase și aici are loc, în fiecare an, ceremonia de Paște samaritean, care păstrează ritualul sacrificării mielului pascal. UNESCO descrie Muntele Garizim drept muntele sacru al acestei comunități și subliniază continuitatea tradițiilor religioase practicate aici.

Religia lor, cunoscută drept samaritanism, are multe elemente comune cu tradiția israelită antică, dar și diferențe importante față de iudaism. Samaritenii recunosc Tora, cele cinci cărți ale lui Moise, ca text sacru fundamental și consideră Garizimul locul ales de Dumnezeu pentru cult. Ei au păstrat și propria versiune a textului Pentateuhului, transmisă într-un alfabet samaritean derivat din vechea scriere ebraică.

Povestea supraviețuirii lor este cu atât mai surprinzătoare cu cât, la începutul secolului XX, comunitatea ajunsese aproape de dispariție. În 1919 erau înregistrați doar aproximativ 140 de samariteni. De atunci, numărul lor a crescut treptat, ajungând la aproximativ 760 în 2013 și la circa 900 în estimările recente.

Astăzi, în ciuda numărului foarte mic, samaritenii continuă să-și păstreze identitatea, tradițiile, calendarul religios și scrierea proprie. Sunt, literalmente, o comunitate vie care leagă lumea religioasă a antichității de prezent.