În ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial, piloții aliați au început să raporteze ceva ce nu semăna cu niciun avion cunoscut.
Lumini portocalii, roșii sau verzi apăreau în apropierea aeronavelor, le urmăreau și, uneori, păreau să efectueze manevre imposibile. Nu erau detectate de radar, nu atacau și dispăreau la fel de inexplicabil cum apăruseră.
Militarii au ajuns să le numească „foo fighters”. Fenomenul este real. Ceea ce nu știm este ce se afla în spatele lui.
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri a fost raportat în noiembrie 1944 de echipajul unui Bristol Beaufighter aparținând 415th Night Fighter Squadron. Militarii au descris între opt și zece lumini portocalii care zburau cu viteză în apropierea avionului. Radarul nu indica niciun obiect în zonă. Luminile au dispărut, apoi au reapărut la distanță și au continuat să urmărească aeronava timp de câteva minute.
Au urmat și alte relatări. Unele lumini păreau să zboare alături de avioane, să își schimbe direcția rapid și să dispară fără explicație. Fenomenul a devenit suficient de frecvent încât autoritățile militare au început să îl investigheze.
Dar aici trebuie făcută o distincție esențială. Faptul că militarii au observat ceva neobișnuit nu înseamnă că obiectele erau nave extraterestre. Nu există dovezi istorice care să demonstreze această concluzie.
De la luminile din timpul războiului la operațiunile de recuperare
Decenii mai târziu, povestea a căpătat o nouă dimensiune prin mărturiile fostului militar american Clifford Stone.
Stone a susținut că, în timpul carierei sale, a fost implicat în operațiuni militare legate de obiecte neidentificate și că unele dintre acestea nu erau simple fenomene luminoase. Mai mult, el a vorbit despre presupuse operațiuni de recuperare a unor aparate prăbușite.
La prima vedere, asemenea afirmații ar putea fi respinse drept o simplă poveste conspiraționistă. Există însă un detaliu care complică lucrurile: în arhivele Woodson Research Center de la Rice University se află astăzi o colecție consistentă de materiale strânse de Clifford Stone.
Colecția include documente, corespondență, materiale despre cariera sa militară și cercetările sale asupra fenomenului OZN. În ea apar inclusiv dosare referitoare la Project Moon Dust și Operation Blue Fly.
Asta nu confirmă poveștile lui Stone despre nave extraterestre. Dar demonstrează că interesul său pentru aceste programe și încercarea de a obține documente despre ele nu sunt invenții apărute pe internet în ultimii ani.
Ce au fost Project Moon Dust și Operation Blue Fly?
Aici povestea devine și mai interesantă. În arhivele colecției Stone apar materiale dedicate ambelor proiecte, inclusiv solicitări și corespondență FOIA referitoare la ele.
Project Moon Dust este asociat cu recuperarea și exploatarea unor obiecte considerate importante din punct de vedere tehnic sau de informații.
Operation Blue Fly era legată de transportul rapid al unor asemenea materiale către structurile americane interesate de analiza lor.
Existența acestor denumiri și a documentelor aferente este reală. Interpretarea lor este însă mult mai complicată.
Prezența cuvântului „UFO” în unele dintre materialele arhivate nu demonstrează că guvernul american recupera nave extraterestre. În timpul Războiului Rece, armata avea motive serioase să investigheze orice obiect necunoscut care putea avea legătură cu tehnologia sovietică, cu rachetele, sateliții sau alte programe militare străine.
Cu alte cuvinte, un program militar de recuperare a unui obiect necunoscut nu este automat un program de recuperare a unei nave extraterestre.
Povestea fragmentului de metal
Într-un episod al emisiunii Cosmic Disclosure, Clifford Stone a făcut însă o afirmație mult mai spectaculoasă. El a susținut că participase la o operațiune în apropierea Fort Gordon, în Georgia, unde militarii ar fi recuperat numeroase fragmente de la locul unei prăbușiri.
Potrivit relatării sale, oamenii au fost trimiși să adune bucățile de metal, iar Stone ar fi reușit să păstreze pe ascuns un fragment.
Ani mai târziu, el l-a prezentat public. Aici începe partea pentru care nu există o confirmare independentă suficientă. Nu avem un raport militar public care să demonstreze că fragmentul provenea dintr-un aparat extraterestru. Nu avem o analiză metalurgică independentă care să stabilească o origine inexplicabilă. Și nu avem documente publice care să confirme întreaga operațiune descrisă de Stone.
Avem, în schimb, mărturia lui Stone și fragmentul pe care el l-a prezentat ca fiind autentic.
Un metal care își schimba comportamentul?
Potrivit lui Stone, fragmentul avea proprietăți neobișnuite. Nu era permanent magnetic. Uneori reacționa magnetic, alteori nu. El a susținut că putea influența alte obiecte metalice și chiar că putea modifica comportamentul unui magnet.
În timpul demonstrației televizate, fragmentul este apropiat de o busolă, iar acul acesteia se deplasează. Imaginea este spectaculoasă. Dar, din punct de vedere științific, demonstrația nu este suficientă pentru a stabili natura materialului.
Un obiect care influențează acul unei busole indică existența unei interacțiuni magnetice sau electromagnetice. Asta, în sine, nu demonstrează că materialul provine dintr-o tehnologie necunoscută.
Pentru a transforma fragmentul într-o adevărată dovadă ar fi fost necesare analize independente, repetabile și documentate: compoziție chimică, structură cristalină, proprietăți magnetice, origine izotopică și comparații cu materiale terestre cunoscute.
Fără asemenea analize, nu putem spune ce este fragmentul. Putem spune doar ce susținea Clifford Stone că este.
Senzația de vibrație
În aceeași poveste apare un detaliu și mai greu de verificat. Persoana care ține fragmentul afirmă că îl simte vibrând. Stone spune că experimentase aceeași senzație și în trecut.
El a relatat, de asemenea, că atunci când rămânea singur în apropierea obiectului avea uneori senzația că este observat. Când se îndepărta, senzația dispărea.
Aceste experiențe pot fi reale pentru persoanele care le-au trăit. Dar ele sunt experiențe subiective, nu proprietăți fizice demonstrate ale obiectului. Nu există o metodă prin care senzația de „a fi observat” să poată fi folosită pentru a demonstra că un fragment de metal provine dintr-o navă extraterestră.
Și atunci, ce știm cu adevărat?
Avem mai multe niveluri ale poveștii. Știm că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial piloții aliați au raportat fenomenul numit ulterior „Foo Fighters”. Relatările au fost suficient de numeroase încât au atras atenția militarilor și au fost investigate.
Știm că armata americană a avut, în perioada Războiului Rece, programe și proceduri pentru recuperarea și analizarea unor obiecte considerate importante din punct de vedere al informațiilor. În arhivele cercetării lui Clifford Stone apar materiale despre Project Moon Dust și Operation Blue Fly, precum și solicitări oficiale de informații referitoare la acestea.
Știm că Clifford Stone a cercetat intens fenomenul OZN și că arhiva sa personală, păstrată la Rice University, conține materiale despre aceste programe și despre propria sa carieră militară.
Știm, de asemenea, că Stone a făcut afirmații extraordinare despre recuperarea unor aparate necunoscute și despre un fragment metalic pe care l-a prezentat ca fiind legat de una dintre aceste operațiuni.
Ceea ce nu știm este dacă afirmațiile sale sunt adevărate.
Nu există, în materialele publice pe care le putem verifica, o dovadă independentă care să stabilească faptul că fragmentul provenea dintr-o navă extraterestră sau că armata americană a recuperat și studiat o astfel de tehnologie.
Misterul rămâne
Poate că „foo fighters” au fost fenomene atmosferice, efecte optice, arme experimentale, aparate secrete sau combinații ale mai multor fenomene. Unele explicații au fost propuse de-a lungul timpului, dar faptul că un fenomen nu a fost identificat pe loc nu îl transformă automat într-unul extraterestru.
La fel, un fragment de metal cu proprietăți neobișnuite nu devine automat o piesă de tehnologie extraterestră.
Dar povestea lui Clifford Stone rămâne interesantă tocmai pentru că se află la granița dintre ceea ce poate fi documentat și ceea ce nu poate fi demonstrat.
Documentele există. Programele militare există. Mărturia lui Stone există. Fragmentul prezentat de el a existat.
Ceea ce lipsește este veriga decisivă: o dovadă independentă că acel metal provenea într-adevăr dintr-un aparat de origine necunoscută și, mai ales, că aparatul nu era de origine terestră. Iar această diferență schimbă complet povestea.
Nu mai vorbim despre o dovadă a unei tehnologii extraterestre. Vorbim despre o mărturie extraordinară, construită în jurul unor programe militare reale, a unor documente reale și a unui obiect a cărui origine nu a fost demonstrată public.
Poate că fragmentul lui Clifford Stone este exact ceea ce spunea el că este. Poate că există o explicație mult mai banală.
Sau poate că, undeva în arhivele încă inaccesibile publicului, se află documentul care ar putea schimba întreaga poveste.
Deocamdată, însă, metalul rămâne un mister, nu o dovadă.
Vezi: Rice University – Woodson Research Center, Clifford Stone Ufology Research Papers; Smithsonian Magazine – What Were the Mysterious “Foo Fighters”?; Rice University Archives – documente privind Project Moon Dust și Operation Blue Fly.
